Serialul turcesc „Fata de la Fereastră” ajunge la final. Când urmează să fie difuzat ultimul episod
Când va fi difuzat ultimul episod din serialul turcesc „Fata de la Fereastră”? Începând cu data de 2 februarie Kanal D aduce în atenția publicului un noi serial.
Unul dintre cele mai urmărite seriale turcești în România se apropie de final. Astfel, ultimul episod din „Fata de la Fereastră”, producția care a ținut telespectatorii în fața micilor ecrane seară de seară, va fi difuzat la finalul acestei luni. În locul urmează să fie difuzat un nou serial turcesc, care promite să fie la fel de intens și de emoționant.
Când va fi difuzat ultimul episod din serialul turcesc „Fata de la Fereastră”
Serialul turcesc „ Fata de la Fereastră ”, care este difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, pe Kanal D, ajunge la final pe data de 30 ianuarie 2026. Producția a fost urmărită de milioane de fani ai serialelor turcești și a ajuns rapid în inimile telespectatorilor.
Acesta a fost lansat inițial în Turcia în anul 2021 și a fost distins, chiar în anul debutului, cu cel mai prestigios premiu al televiziunii turcești și anume cu Golden Butterfly, la categoria „Cea mai bună dramă”.
Din acel moment producția a ajuns să fie vândută în peste 40 de țări din întreaga lume.
Povestea o aduce în prim plan pe Nalan, al cărui rol este interpretat de Burcu Biricik, o tânără aparent fericită, care lucrează ca arhitect pentru un lanț hotelier de lux din Istanbul. Frumoasă, inteligentă și dedicată profesiei sale, Nalan pare să ducă o viață fără griji, dar, în realitate, aceasta trăiește sub controlul strict al mamei sale, Feride, interpretată de Nur Surer, o femeie extrem de autoritară și abuzivă, care îi supraveghează fiecare pas și îi impune să facă lucrurile așa cum dorește ea.
Pe parcursul episoadelor, telespectatorii au reușit să afle secretele întunecate care stau la baza comportamentului mamei sale, dar și lupta interioară a lui Nalan pentru libertate și fericire. În paralel, povestea prezintă și relația tensionată dintre Sedat, moștenitorul hotelului, interpretat de Feyyaz Şerifoglu, și tatăl său la fel de autoritar, Rafet, al cărui rol este interpretat de Tamer Levent.
Destinele celor doi tineri se intersectează, ajung să se căsătorească, dar pe parcursul episoadelor Nalan ajunge să descopere că omul de lângă ea nu este cel pe care îl credea, iar viața sa se transformă într-o luptă continuă pentru propria identitate și libertate.
Ultimele episoade promit să aducă un final emoționant, așteptat cu mult interes de fanii serialelor turcești.
Ce serial va înlocui „Fata de la Fereastră” din 2 februarie
Începând cu data de 2 februarie, Kanal D aduce în atenția telespectatorilor un nou serial turcesc și anume „O nouă șansă” (titlul original: „Gelsin Hayat Bildiği Gibi”). Primul episod va fi difuzat începând cu ora 20:00.
Noul serial aduce în prim plan o poveste inspirațională despre puterea de a schimba destine, despre iertare și despre alegerile care pot transforma vieți. Astfel povestea este construită în jurul personajului Sadi Payaslı, interpretat de Ertan Saban, un fost infractor care trăiește sub o nouă identitate și care a ales să treacă de partea binelui.
Acesta devine profesor de geografie la un liceu unde cinci foști delincvenți încearcă să se reintegreze și să ducă o viață normală. Povestea capătă un nou sens atunci când acesta își reîntâlnește marea iubire din adolescență, pe Derya, interpretată de actrița Ozge Ozberk. Fără să știe, unul dintre elevii săi este chiar fiul său, rezultat al relației din trecut cu Derya.








