Minciuni de familie

Minciuni de familie Episodul 37 Rezumat

Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc Minciuni de familie Episodul 37 difuzat de Kanal D in data de 19 august. Serialul Minciuni de familie (titlu original: Aldatmak) este difuzat de luni până vineri de la ora 20

Lupta lui Oylum pentru sănătatea sa continuă. Când află că copilul ei nu se mai află în spital, Oylum pornește disperată în căutarea lui, punându-și propria viață în pericol. Se suspectează că micuțul a fost răpit de persoane necunoscute, iar toți așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce va face Behram în această situație.

Pentru Güzide, șocul trăit se adâncește – amenințarea de a-și pierde și fiica și nepotul devine din ce în ce mai apăsătoare.
Behram a fost operat dar este încă în stare de inconștiență. Tolga profită de această situație și o vizitează pe Oylum în salon. Îi promite că va face tot posibilul și îi va găsi copilul.

Oltan îl sfătuiește pe Tolga să se îndepărteze de Oylum, întrucât Behram este un om periculos, iar în prezent rudele acestuia îl bănuiesc pe Tolga că ar fi tras asupra lui. Tolga, însă, îi spune că nu va renunța niciodată la Oylum. Oltan îi reamintește că este căsătorit cu Selin, dar Tolga ii răspunde că mariajul a fost o greșeală, pentru că singura femeie pe care o iubește cu adevărat este Oylum.

Pe măsură ce căutările continuă, nimeni nu bănuiește că Mualla este cea care a răpit copilul lui Oylum. L-a ascuns într-o locuință, unde a angajat un doctor și o asistentă care să aibă grijă de el. Chiar și Yesim a fost implicată în această acțiune.

Kahraman descoperă adevărul și intenționează să îi dezvăluie totul lui Oylum. El încearcă să o convingă pe Mualla să returneze copilul mamei lui, dar Mualla îl determină să-i fie aliat, susținând că, în cazul în care lui Behram i s-ar întâmpla ceva, nepotul ei ar deveni singurul moștenitor.

Yesim, împreună cu Ilknur, aduc copilul la casa lui Guzide. Yesim explică faptul că Mualla a plătit o asistentă să răpească copilul, iar ea a colaborat doar ca să afle unde urma să fie dus, cu scopul de a-l aduce înapoi la Oylum.
Guzide merge apoi la Mualla și o confruntă, spunându-i că știe totul și că nu îi va mai permite niciodată să-și vadă nepotul.

Tarik repetă testul ADN, iar Guzide își face și ea un test, descoperind astfel că niciunul dintre ei nu este părintele biologic al lui Oylum.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
error: Content is protected !!