Dilan a descoperit că Baran îl ține pe Hasan în casa de vacanță. Luată prin surprindere, Dilan trăiește un șoc puternic. Traumele provocate de evenimentele neplăcute din trecut, de pe vremea când a venit pentru prima dată la conacul Karabey, sunt declanșate din nou, iar ea se închide în sine.
Pe de altă parte, Baran îi spune și familiei că îl ține pe Hasan captiv. Nu îl va elibera până când nu se vor găsi dovezi că acesta i-a ucis mama. Primul lucru pe care îl face este să acționeze pentru a ajunge la Tekin, martorul mincinos. În același timp, Cevahir, intuind că Baran va încerca mai întâi să dea de Tekin, hotărăște să scape de acesta.
În urma încercărilor lui Baran de a vorbi cu ea, Dilan îl acuză că i-a mințit. Nu poate accepta nicicum faptul că el a făcut un lucru atât de lipsit de umanitate.
Baran, deși știe cât de adânci sunt încă rănile soției sale, este hotărât să-și țină unchiul la casa de vară până când va găsi dovezile împotriva lui.
Chiar dacă îi promite lui Dilan că nu îi va face rău, aceasta nu reușește să se convingă. Odată cu ieșirea la iveală a acestui adevăr, între Dilan și Baran izbucnește din nou o mare tensiune. În urma acestei tensiuni, Dilan se va afla în mijlocul unui pericol la care nu se aștepta deloc.
După picnic, la care au participat cu toții, starea de rău a lui Kenan pune capăt tensiunilor dintre cupluri. Dacă între Harun și Yasmin se declară pace, problema legată de Pervin dintre Cevriye și Cevdet continuă să persiste.
Venirea lui Pervin din nou la ei acasă, sub un nou pretext, doar pentru a o deranja pe Cevriye, îi pune acesteia răbdarea la grea încercare. Cele două femei se iau la o ceartă aprinsă. În timpul acestei dispute, unele lucruri spuse de Pervin par să fie semnul unor zile grele ce urmează pentru Cevdet și Cevriye.