Deși Firat și Gul s-au căsătorit, tensiunile dintre ei persistă. Cu toate acestea, în fața celorlalți, își ascund neînțelegerile și se comportă ca un cuplu fericit.
Cihan decide că nu mai vrea să continue studiile și intenționează să lucreze la compania familiei. Baran nu este de acord cu această alegere, dar Dilan îl susține pe Cihan, spunând că are dreptul să își urmeze propriile decizii. Acest lucru îl irită pe Baran și între cei doi izbucnește o discuție în contradictoriu. Kudret intervine și reușește să-i împace. Ulterior, Baran îl sfătuiește pe Cihan să-și termine studiile, iar apoi pot discuta despre viitorul său în companie.
Firat o surprinde pe Gul discutând cu Dilan despre faptul că nu se simte parte din familia din conac și că locul ei pare să fie doar în bucătărie. Într-un gest de apropiere, Firat o ia de mână și o duce în salon, unde pregătește el însuși cafea pentru amândoi.
Între timp, Hassan face eforturi să o cucerească pe Sabiha.
La serviciu, Yasmin face câteva greșeli. De obicei, Harun ar fi reacționat dur, însă de data aceasta, o abordează cu blândețe, o încurajează și o ajută să repare situația. Comportamentul lui o surprinde pe Yasmin, care nu bănuiește că el are sentimente pentru ea.
Starea de sănătate a lui Dilan continuă să se înrăutățească — are amețeli, grețuri și dureri abdominale. Deși testul de sarcină a ieșit negativ, Azade este convinsă că Dilan este însărcinată. Baran propune să o ducă la doctor, dar ea refuză. Mai târziu, Dilan merge la Sabiha, care încearcă și ea s-o convingă să meargă la medic, fără succes. Situația devine mai gravă când, ridicându-se de pe scaun, Dilan amețește și leșină.