Feyza Sevil Güngör, drama actriței din „Minciuni de familie”: „Am avut o accidentare”
De la volei profesionist la actorie, drumul Feyzei Sevil Güngör a fost unul plin de răsturnări de situație. Actrița care o interpretează pe Oylum în „Minciuni de familie” a povestit cum un accident i-a schimbat complet viața și a împins-o spre scena teatrului, unde și-a descoperit adevărata pasiune.
Feyza Sevil Güngör, povestea actriței care o interpretează pe Oylum în „Minciuni de familie”
Feyza Sevil Güngör, actrița care o interpretează pe Oylum în serialul „Minciuni de familie”, a devenit rapid una dintre cele mai apreciate prezențe din industria cinematografică turcească. Cu o carieră care se întinde pe doar șapte ani, Feyza a reușit să cucerească publicul cu talentul său, fiind acum una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia.
Serialul „Minciuni de familie” s-a transformat într-un adevărat fenomen, atrăgând milioane de telespectatori. În această producție de succes, Feyza joacă rolul principal feminin, alături de nume mari ale cinematografiei turcești, precum Vahide Perçin, Ercan Kesal și Mustafa Uğurlu.
Deși acum are o carieră solidă în actorie, drumul ei până aici nu a fost unul planificat. În copilărie, Feyza a avut numeroase pasiuni, dar actoria nu s-a numărat printre ele, potrivit kanald.ro. „Baletul a fost prima activitate care mi-a captat atenția, însă la scurt timp, voleiul a devenit principala mea ocupație”, a povestit ea într-un interviu pentru retouchmag.com.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Feyza Sevil Güngör, accidentul care a pus punct carierei de voleibalistă
Pasiunea pentru volei a durat până la 18 ani, când un accident a pus capăt carierei sportive.
„Mi-am dorit să fiu fizioterapeut mult timp și, în același timp, am continuat să joc volei profesionist. După ce am avut o accidentare care mi-a oprit viața de jucător, ceea ce s-a întâmplat când aveam 18 ani, am devenit interesată de domenii la care nu mă aşteptam”, a mai declarat Feyza.
Feyza Sevil Güngör a studiat Psihologia
După acest moment, actrița a ales să studieze psihologia: „Psihologia a devenit un punct central al vieții mele. Tot ce auzeam, citeam și experimentam mă făcea să mă simt ciudat și am început să fiu mai curioasă în legătură cu mine. Alegerea mea de a studia psihologia a început de fapt cu această curiozitate.”
În timpul facultății, a descoperit teatrul, înscriindu-se în grupul artistic al universității. Emoțiile trăite pe scenă au fascinat-o și au determinat-o să își schimbe complet drumul. A început să ia lecții de voice-over și actorie, a produs piese de teatru și a mers în turnee alături de propria echipă, pregătindu-și astfel terenul pentru o carieră de succes.
Astăzi, Feyza Sevil Güngör nu doar că joacă roluri principale în seriale de succes, dar este și o sursă de inspirație pentru mulți tineri care își caută calea.