Capcana Iubirii

“Capcana iubirii” episoadele 549 și 550: Un Tată Pentru Sahra? Gestul Lui Orhun Care O Zguduie Pe Hira Din Temelii

Orhun o învață pe Sahra să meargă pe bicicletă, iar seara, fetița adoarme liniștită în brațele lui. Privindu-i, Hira nu-și poate stăpâni lacrimile. În ochii ei se amestecă durerea trecutului și recunoștința pentru prezent.

Legătura care se creează între Orhun și Sahra o atinge profund, mai ales știind cât de multă nevoie are micuța de sprijinul și afecțiunea unei figuri paterne, după pierderea lui Yekta.

Între timp, Sultan îi spune lui Afife despre ajutorul pe care Orhun li-l oferă celor două. Cuprinsă de furie și dorința de a interveni, Afife pleacă hotărâtă să le pună piedici însă cade pe scări.

Rănile sunt superficiale, dar când își revine, nu ezită să o atace pe Hira cu cuvinte dure. O acuză că nici nu s-a sfârșit perioada de doliu și că deja își caută un bărbat pentru ea și un tată pentru Sahra.

Tulburată de aceste reproșuri, Hira refuză inițial propunerea lui Orhun de a merge într-o excursie cu cortul împreună cu Sahra – o dorință a fetiței.

Chiar dacă Orhun o asigură că vor fi în siguranță, departe de orice amenințare din partea lui Tașkin, cuvintele lui Afife îi răsună încă în minte. Totuși, vizita psihologului schimbă totul: aceasta îi spune că Sahra a făcut progrese remarcabile datorită lui Orhun și că o astfel de ieșire ar ajuta-o.

Convinsă că binele Sahrei trebuie să fie pe primul loc, Hira acceptă să meargă cu cortul, hotărâtă să îi ofere fiicei sale un strop de bucurie.

În alt plan, Aziz încearcă să se convingă că nu este afectat de sentimentele pe care le are față de Elif. Din acest motiv, își petrece tot mai mult timp în preajma ei.

Elif, conștientă de posibilitatea ca el să simtă ceva pentru ea, devine tot mai tulburată. În prezența lui tremură, scapă lucrurile din mână și, într-un moment de slăbiciune, chiar leșină.

Aziz pune totul pe seama faptului că Elif nu mănâncă suficient și insistă să aibă grijă de ea, sub pretextul că are nevoie ca ea să continue să se ocupe de îngrijirea tatălui său. Situația devine și mai complicată pentru Elif atunci când Suzan pleacă din oraș pentru câteva zile, iar ea rămâne singură cu Aziz.

Hira îi povestește doctoriței că Orhun a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca Sahra să nu simtă lipsa tatălui ei. Și-a riscat chiar propria viață pentru ea, ca și cum ar fi simțit, în adâncul sufletului, că este fiica lui. Iar Sahra, la rândul ei, pare să se atașeze tot mai mult de el.

Doctorița încearcă să vorbească cu fetița, însă fără succes. Mai târziu, îi recomandă lui Orhun să îi fie sprijin în perioada de doliu, să o ajute să își exprime suferința, știind de la Hira că între ei s-a legat deja o frumoasă prietenie.

Într-un gest profund și emoționant, Orhun îi dăruiește Sahrei bicicleta pe care el însuși o primise de la tatăl său, povestindu-i cât de greu i-a fost când și-a pierdut propriul părinte. Această mărturisire sinceră reușește să o deschidă pe Sahra, care vorbește pentru prima dată de când a aflat că tatăl ei a murit. Îi spune, printre lacrimi, că tatăl ei urma să o învețe să meargă cu bicicleta.

Orhun îi spune cu blândețe că tatăl ei și-ar fi dorit ca ea și Hira să fie fericite și să-și continue viața. Deși nu îl va putea înlocui niciodată, promite să o învețe să meargă cu bicicleta și să îi fie alături ori de câte ori va avea nevoie.

După zile în care nu a atins mâncarea, Sahra cere să mănânce. Hira, copleșită de emoție, îi mulțumește lui Orhun, spunând că nu știe ce s-ar fi făcut fără el. Orhun, însă, răspunde că nu a făcut nimic ieșit din comun, doar a înțeles durerea prin care trece Sahra.

Afife este martoră la această scenă și începe să se teamă că sentimentele dintre Orhun și Hira vor înflori din nou. De data aceasta, despărțirea lor pare și mai dificilă, pentru că au un copil care îi leagă.

Între timp, Suzan îl urmărește pe Aziz și descoperă că Elif este în viață. Frica de Gurbuz o apasă – știe că, dacă acesta va afla adevărul, nu îl va cruța nici pe Aziz, nici pe familia lui. Elif înțelege în acel moment cât de mare este riscul pe care Aziz și l-a asumat pentru ea.

Aziz îi cere surorii sale să păstreze secretul și o asigură că are un plan. Decide să o ascundă temporar pe Elif în casa lor. Tatăl lui, observând schimbarea din Aziz, îl întreabă direct dacă are sentimente pentru Elif, iar Aziz nu neagă. Elif, ascultând din întâmplare discuția de după ușă, este copleșită de emoție când înțelege că este posibil ca Aziz să o iubească.

Totuși, în adâncul sufletului, Aziz luptă cu propriile trăiri și pare tot mai hotărât să o scoată pe Elif din inima lui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
error: Content is protected !!