Când Orhun își amintește că i-a spus Hirei că o iubește în timp ce era adormit și cu febră, înțelege de ce ea este atât de furioasă pe el și se gândește cum să repare ce a făcut pentru că dacă Hira se hotărăște să plece din acest motiv, el nu va mai putea să o protejeze pe ea și pe fiica ei Sahra.
În cele din urmă, el îi spune foarte aspru să nu își facă idei greșite, pentru că el delira de la febră iar cuvintele lui nu erau îndreptate spre ea.
Din acel moment începe să fie tot mai dur, ca să o convingă că nu intenționează să readucă trecutul în discuție.
La un moment dat, Sultan îi aduce fructe printre care și o rodie. Hira este și ea în camera lui, face curățenie. Rodia le amintește amândurora de prima lor noapte împreună.
Orhun lovește farfuria din neatenție și fructul cade și se împrăștie pe jos. Atunci el îi spune Hirei să curețe totul. Ea îi răspunde că va șterge totul încât nu va mai rămâne nicio urmă, așa cum a șters și trecutul lor.
Cuvintele ei îl rănesc profund.