Noul serial “Maçari”, produs de O3 Medya, îi va aduce în rolurile principale pe Halit Özgür Sarı și Özge Yağız și va fi difuzat în noul sezon pe postul ATV. Filmările sunt planificate să înceapă pe 10 iulie.
S-a aflat că regizorul serialului, Altan Dönmez, a fost în weekend la Rize pentru a căuta locații de filmare.
Halit Özgür Sarı îl va interpreta pe căpitanul de navă Azil iar Özge Yağız pe avocata Güneş. Ayten Uncuoğlu va fi Asiye bunica lui Azil iar Mustafa Açılan va fi Mehmet, fratele vitreg al lui Azil.
Negocierile pentru distribuția completă a serialului sunt în curs.
Serialul spune povestea puternicei familii Maçari, a cărei rădăcini se trag din regiunea Mării Negre. Osman Maçari, aflând că suferă de probleme de sănătate și că trăiește ultimele zile ale vieții sale, vrea să-și recupereze fiul , pe Azil, pe care l-a trimis să fie crescut de bunica lui, Asiye în urmă cu mulți ani pentru a-l proteja. Azil este fiul lui Osman și al marii sale iubiri, Mercan, care a murit la naștere și a fost crescut ca fiul său adoptiv.
În acest timp, Mehmet, celălalt fiu al lui Osman, tocmai a fost eliberat din închisoare, după ce s-a implicat în afaceri murdare. Imediat după eliberare, Mehmet reia aceste activități ilegale și ajunge să-l urască pe Azil, care îi încurcă planurile.
Pe de altă parte, Güneş, o femeie foarte generoasă și empatică, îl întâlnește întâmplător pe Azil în timpul unei călătorii pe mare. Cei doi tineri sunt profund impresionați unul de celălalt, însă legătura neașteptată a lui Güneş cu familia Maçari îl va șoca teribil pe Azil.