Capcana Iubirii

“Capcana iubirii” rezumat episoadele 459 și 460

După petrecerea de henna, când Orhun se întoarce acasă singur, Neva face un pas neașteptat și îi mărturisește că are sentimente pentru el. Îi spune că știe că este o iubire imposibilă dar vrea ca el să afle acest lucru de la ea. Îi explică că, din acest motiv, nu va participa la nunta lui și a decis să se mute cât mai curând, considerând că nu mai pot locui sub același acoperiș.

Mai târziu, ea bate la ușa dormitorului lui și încearcă să se apropie de el, deschizând din nou subiectul dar el o respinge ca întotdeauna.

Dimineața Orhun merge după mireasa lui care a rămas în casa familiei ei.
Cuplul pornește spre conac iar mai târziu se vor îndrepta spre localul unde va avea loc nunta mult așteptată.
Pe drum însă, Orhun primește vestea că a avut loc un incendiu în local. Incidentul a fost provocat intenționat de Neva.

Orhun și Hira sunt dezamăgiți că trebuie să amâne din nou nunta.

Mătușa Zeliha află că Nursah i-a spus Sunei că Kenan este căsătorit cu ea. Supărată, îi spune lui Nursah să divorțeze cât mai curând și să nu îl împiedice pe Kenan să găsească fericirea.
Nursah începe să își dea seama tot mai mult că Kenan este bărbatul cu care vrea să își petreacă restul vieții și îi spune bărbatului că este pregătită să facă pasul căsătoriei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
error: Content is protected !!