“Pe aripile iubirii” Episoadele 255 și 256, rezumat. Zeynep obține un post important și ajunge față în față cu Halil
Zeynep a avut grijă de mama lui Serdar când femeia s-a simțit rău și, pe deasupra, l-a ajutat și să se împace cu ea, după ani buni de ceartă și tăcere. Recunoscător pentru tot ce a făcut, Serdar i-a spus că poate să-i ceară orice. Zeynep n-a stat prea mult pe gânduri și i-a cerut să o numească reprezentant regional al companiei sale — un post care o pune direct în contact cu Halil.
Halil așteaptă liniștit să-și cunoască noul partener de afaceri, fără să bănuiască nimic. Când Zeynep apare în fața lui, rămâne uimit. Ea, sigură pe sine, îi spune pe un ton provocator că, pas cu pas, o să-și ia înapoi tot ce i-a luat el. Halil, calm, refuză să semneze contractul și o avertizează că furia și răzbunarea pun piedici în calea succesului.
Zeynep nu se lasă. Începe să caute un alt partener, dar Serdar îi spune că vrea să colaboreze doar cu Halil, nu cu altcineva.
Fără altă opțiune, Zeynep merge iar la Halil și promite că nu va amesteca sentimentele cu afacerile. El îi propune să joace amândoi un joc: dacă ea câștigă, semnează parteneriatul. Dar când vede că pierde, Zeynep trișează din nou. Halil o prinde și îi spune că a lăsat-o intenționat, ca să-i arate că ambiția o orbește.
Disperată, Zeynep pune la cale un plan riscant. Se preface că vrea să se asocieze cu Kazım, un tip periculos. Îl invită acasă, sigură că atunci când Halil va afla cine e noul ei partener, va ceda și va accepta el afacerea.
Între timp, sora lui Tulay, Kumru, vine în vizită. E într-o situație dificilă, dar când vede că Tulay a pierdut tot și locuiește în anexa casei, începe să-și facă planuri. O convinge pe Selma să se întoarcă la soțul ei și să caute dovezi clare că o înșală. Apoi se invită să stea la ea.
Sosirea ei, însă, se dovedește un lucru bun. Kumru își dă seama imediat că fotografia cu Eren și Meltem e un fals făcut de soacră.








